Etapele acreditării
Un organism de evaluare a conformităţii (OEC) poate aplica pentru obţinerea acreditării. RENAR acreditează organizaţii care efectuează încercări (inclusiv analize medicale), etalonări, certificări, inspecţii, verificatori de mediu (EMAS), furnizori de încercari de competenţă.
O descriere completă a procesului de acreditare este redată în Regulament pentru acreditare RE-01, Anexa 1 RE-01 şi Anexa 2 RE-01.
Pasul 1. Solicitarea acreditării
Primul pas pe care un OEC il urmează pentru a putea iniţia procesul de acreditare este procurarea şi studierea mapelor de documente informative. Acestea se pot găsi în această secţiune a siteului RENAR. Ulterior, OEC depune o cerere pentru solicitarea acreditării / extinderii, insoţită de dosarul cu documentele solicitate de RENAR.
Pasul 2. Vizita preliminară
Vizita preliminară poate avea loc cu acordul OEC. Această vizită poate avea ca rezultat identificarea deficienţelor din sistemul solicitanutului de acreditare, OEC, sau a competenţelor sale.
Pasul 3. Încheierea contractului de acreditare
Procesul de acreditare începe numai după semnarea contractului de acreditare. Contractul de acreditare nu se negociază, prevederile acestuia fiind aceleaşi pentru toate OEC care solicită acreditarea sau care sunt acreditate. Contractul de acreditare se semnează în 3 exemplare, din care dou exemplare ramân la RENAR, iar un exemplar ramâne la OEC.
Pasul 4. Analiza documentelor şi înregistrărilor
Această etapă constă în analiza documentelor şi inregistrărilor relevante, depuse de OEC. Se evaluează sistemul de management al OEC pentru a se constata îndeplinirea cerinţelor din standard şi a criteriilor de acreditare.
Pasul 5. Evaluarea iniţială
În cadrul evaluării iniţiale se verifică conformitatea activităţii OEC cu standardele în vigoare. Dacă sunt idenfiticate neconformităţi, acestea sunt discutate în şedinţa de închidere cu reprezentanţii OEC. OEC stabileşte un plan de rezolvare a neconformităţilor identificate care va fi transmis organismului de acreditare în termenele precizate de politicile RENAR.
Pasul 7. Decizia de acreditare / extindere
Informaţiile furnizate de către echipa de evaluare sunt analizate de către Consiliul de Acreditare care va lua decizia cu privire la acordarea acreditării / extinderii OEC. În cazul acordării acreditării, se emite un certificat de acreditare valabil 4 ani de la data luării deciziei.
Documente
- RE-01 Regulament pentru acreditare
- Anexa 1 RE-01 Aspecte specifice privind evaluarea activitătilor desfasurate de organizatiile cu mai multe locații
- Anexa 2 RE-01 Aspecte specifice privind evaluarea activitatilor desfasurate de organismele de certificare cu mai multe locatii (multi-site) si sau care furnizeaza certificare in alte tari decat cea in care este localizat sediul principal