Dragi colegi,
În fiecare an, la 9 iunie, se sărbătorește Ziua Mondială a Acreditării.
Anul acesta, tematica are ca obiectiv să evidențieze modul în care acreditarea, evaluarea conformității, în general, se adaptează la:
- progresul tehnologic;
- schimbările în comportamentul consumatorului;
- modificările reglementărilor;
- necesitatea dezvoltării unor noi mecanisme de încredere;
- dezvoltarea unor noi modele de afaceri.
În urmă cu 15 ani era publicat Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului care reglementează acreditarea organismelor de evaluare a conformității și funcționarea sistemului european de acreditare.
RENAR sărbătorește 25 de ani de activitate ca Organism Național de Acreditare al României.
Cu acest prilej, RENAR organizează o Conferință, în ziua de 9 iunie, începând cu orele 12.00, în Aula Magna a Universității Creștine "Dimitrie Cantemir", Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, Bucuresti.
În aceste momente de sărbătoare, Vă adresez Dvs., tuturor celor care activați în domeniul acreditării, evaluării conformității, în general, sincere mulțumiri pentru contribuția la dezvoltarea acestui domeniu de mare importanță economico socială al României.
La mulți ani !
Cu prețuire,
Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c Fănel IACOBESCU
Președinte al Organismului Național de Acreditare - RENAR
Președinte al Societății Române de Măsurări
Membru al Consiliului General al Confederației Internaționale a Măsurărilor