Comunicat privind implementarea Regulamentului (UE) 2023/2405 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru un transport aerian durabil (ReFuelEU în domeniul aviaţiei)
Având în vedere publicarea OUG nr. 151 din 18.12.2024 privind stabilirea cadrului instituțional, precum și a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2023/2.405 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru un transport aerian durabil (ReFuelEU în domeniul aviației), vă comunicăm următoarele:
- RENAR va face public pe site-ul www.renar.ro, regulamentul specific actualizat, RS-9.1 OV Regulament specific privind aplicarea standardelor SR EN ISO/IEC 17029:2020, SR EN ISO 14065:2021 și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2067 pentru organisme de verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră
- Organismele acreditate, care verifică rapoartele privind utilizarea SAF conform Reg. (UE) 2023/2405, pot solicita actualizarea anexei la certificatul de acreditare până cel mai târziu la data de 14.02.2025. Solicitarea de actualizare se depune în scris (formular netipizat), fără a plăti tarif de inițiere și va fi însoțită de documentele sistemului de management revizuite și înregistrările referitoare la instruirea personalului ca urmare a implementării prevederilor Reg. (UE) 2023/2405
- Evaluarea documentelor și înregistrărilor transmise de OEC se va face la sediul RENAR. În cazul în care rezultatul evaluării documentelor transmise de OEC pentru implementarea Reg. (UE) 2023/2405 nu demonstrează conformarea cu prevederile regulamentului menționat, atunci RENAR poate decide efectuarea unei evaluări suplimentare la sediul acestuia.
- Evaluarea implementării de către OEC a prevederilor Reg. (UE) 2023/2405, inclusiv evaluarea personalului implicat în procesul de verificare se va efectua de regulă în cadrul următoarei evaluări de supraveghere planificate
- În cazul în care sunt identificate neconformități, se aplică politica P-16 – Politica privind tratarea neconformităților constatate la evaluarea OEC.
- RENAR actualizează anexele certificatelor de acreditare numai după evaluarea cu rezultate pozitive a documentelor transmise de OEC pentru implementarea Reg. (UE) 2023/2405