RENAR ESTE
o organizaţie neguvernamentală, fără scop lucrativ, constituită pe baza prevederilor Legii 21/1924, cu modificările ulterioare, personalitatea juridică fiindu-i recunoscută prin Sentinţa Civilă nr. 1966 din 07.08.1990 (dosar 1975/PJ/1990) a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Asociaţia este recunoscută oficial ca organism naţional de acreditare unic, in temeiul OG 23/ 2009 şi in baza prevederilor Regulamentului (CE) nr.765/2008 și funcționează în coordonarea Ministerului Economiei.
Ce este acreditarea?
Este atestarea de către o terţă parte, care reprezintă confirmarea oficială a faptului că un organism este competent să efectueze sarcini specifice de evaluare a conformităţii. Acreditarea contribuie la creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor, în contextul globalizarii pieţelor.
Tarife
Tarifele sunt exprimate în EUR fără TVA. Plata se face în lei la cursul valutar al BNR al zilei respective.
Cum se obţine acreditarea?
Primul pas pe care un OEC (Organism de Evaluare a Conformităţii) îl urmează pentru a iniţia procesul de acreditare este accesarea şi studierea mapelor de documente informative. Acestea se pot accesa pe site-ul RENAR (Procesul de acreditare - Mape de documente informative). Totodată OEC trebuie să achiziţioneze standardul în conformitate cu care işi desfăşoară activitatea.
Ulterior, OEC depune dosarul cu documentele solicitate de RENAR (în conformitate cu Lista documentelor depuse de OEC, aflată în mapele de documente informative) pentru acreditarea iniţială / extindere / reacreditare. OEC va verifica, la data depunerii, dacă dosarul său conţine ultima ediţie a formularelor completate (în conformitate cu mapele de documente informative). Dosarul se înregistrează numai în situaţia în care acesta este complet.
Documente pentru acreditare
Rezoluţii EA / IAF / ILAC
Ghiduri
Mape
Documente RENAR
Organisme acreditate
Toate organismele de evaluare a conformităţii acreditate.
RENAR ESTE MEMBRU AL EA, ILAC şi IAF
ILAC Mutual Recognition Arrangement
Acceptance of an accreditation bodyRENAR este semnatar al ILAC-MRA pentru etalonare, încercări, analize medicale, furnizori de încercări de competenţă si inspecţie.
Multilateral Recognition Arrangement
Accreditations granted by IAF MLA signatories are recognised worldwideRENAR este semnatar al IAF-MLA pentru certificare sisteme de management (mediu, calitate, energie, siguranţa alimentului, dispozitive medicale, securitatea informaţiei, sănătate și securitate ocupațională), certificare produs, certificare persoane şi validare şi verificare.